Cu aceasta instalatie drept baza tehnica, Romania are posibilitatea sa aplice la scara industriala tehnologiile de iradiere - tehnologii de varf cu o raza de aplicabilitate foarte mare si avand o rata de utilizare in crestere.

Proiectul IRASM infiinteaza un centru de excelenta in iradieri tehnologice care furnizeaza servicii industriale, consultanta, analiza, certificare, cercetare si scolarizare.
Activitatea sa este directionata cu precadere spre sterilizarea produselor, materiilor prime si ambalajelor medicale, farmaceutice, cosmetice si desinfectia produselor alimentare.
Produsele astfel tratate devin compatibile cu rigorile Uniunii Europene in domeniul fabricatiei de dispozitive medicale, produse farmaceutice, cosmetice si agro-alimentare si reprezinta astfel un cap de pod in directia integrarii europene a tarii noastre.
Intregul proiect poate fi considerat o investitie strategica pentru asigurarea sanatatii populatiei si cresterea generala a calitatii vietii si un model de implicare concreta, dar si formativa, a cercetarii in aspectele economice de virf.

COSTURI
IRASM este rezultatul unei cooperari tehnice intre Guvernul Romaniei si Agentia Internationala pentru Energie Atomica, Vienna (AIEA) - Proiectul de Asistenta Tehnica (PAT) AIEA: ROM / 8 / 011.

  • AIEA a finantat echipamentul de baza cu 800 000 USD, nerambursabili.
  • Contributia Romaniei s-a materializat in conceptia, proiectarea si executia cladirii, a echipamentelor suport, a sistemelor de securitate, dotari cu echipamente functionale si aparatura de laborator.

SCURT ISTORIC

  • 1993 - incepe PAT AIEA ROM 8 / 011: expertize AIEA
  • 1994 - iunie; AIEA organizeaza licitatia pentru echipamente; cistigator este Institute of Isotopes Co. Ltd. Budapest
  • 1994 - septembrie; se semneaza contractul tripartit 1994 - 312 intre AIEA Viena - Institute of Isotopes Co. Ltd. Budapest - IFIN Bucuresti
  • 1994 - decembrie; se finalizeaza Studiul de fezabilitate
  • 1995 - mai; se avizeaza Studiul de Fezabilitate la Ministerul Cercetarii
  • 1995 - septembrie; HGR 717/1995 de finantare a investitiei
  • 1995 - decembrie; se termina Proiectul Tehnic
  • 1996 - aprilie-iulie; licitatia organizata de IFIN pentru stabilirea Antreprenorului General
  • 1996 - septembrie; semnarea Contractului 994/1996 cu SC Hidroconstructia SA pentru executia lucrarilor
  • 1996 - 1999 constructia si echiparea cladirii
  • 1999 - mai; receptia cladirii de catre partea maghiara (etapa prevazuta in contractul tripartit)
  • 1999 - decembrie; sosirea echipamentelor externe, mai putin sursele
  • 2000 - mai-septembrie; montajul echipamentelor externe si probe de punere in functiune
  • 2000 - 30 octombrie; preluarea oficiala a echipamentelor externe de catre partea romana
  • 2000 - 22 decembrie: Autorizatia de Securitate Radiologica pentru punerea in functiune si functionare de proba (2 ani) a partii de productie
  • 2000 - PREZENT: dotarea si amenajarea unor laboratoare,
    certificarea (internationala) a Lab. Dozimetric, paralel cu:
    • actiuni de promovare (contacte directe cu clienti potentiali, cu organismele de autorizare din Ministerul Sanatatii, cu media, implicatii in desavirsirea legislatiei, organizare de seminarii publice, editare brosuri si pliante)
    • activitati de cercetare-dezvoltare (proiecte metodologice si punctuale, rapoarte tehnice in scopul indigenizarii ambalajelor etc.)
    • traduceri de norme si standarde europene si internationale
    • activitati didactice
Evenimentul este insolit in industria romaneasca care isi cauta temeiuri si modalitati pentru o adevarata relansare