Sterilizarea industriala
Aparitia si evolutia sterilizarii industriale
Un obiect sau un mediu se defineste "steril" daca este liber
de microorganisme viabile. Sterilizarea este un proces/procedeu prin care
se obtine starea de sterilitate a unui obiect, a unei solutii sau a unei
incinte, etc. Aceste definitii riguroase si transante au devenit mai nuantate
pe masura ce s-a consolidat fundamentarea stiintifica a fenomenului si
s-a trecut la aplicarea metodelor de sterilizare industriale.
Sterilitatea furniturilor medicale a devenit importanta dupa descoperirea,
la jumatatea secolului XIX, a microorganismelor si a rolului acestora
in infectarea ranilor. Au fost utilizate, rand pe rand sterilizarea in
flacara si prin fierbere, efectul sterilizant al alcoolului etilic, apoi
a altor substanþe chimice, a unor gaze, a radiatiilor ultraviolete
si a celor ionizante. Sterilitatea furniturilor medicale se obtinea la
inceput la locul interventiei medicale. Se sterilizau astfel, in special
prin fierbere, instrumentarul chirurgical, pansamentele, seringile.
Nevoia de sporire a eficientei si a fiabilitatii procedeelor de sterilizare,
a impus utilizarea unor aparate in care parametrii de proces se pot asigura
si controla: etuve, autoclave.
Dezvoltarea exploziva a materialelor plastice a fost plina de consecinte
in domeniul producerii furniturilor medicale si a metodelor de sterilizare.
Au aparut noi tipuri de produse care au revolutionat actul medical: sonde,
catetere, plase pentru plastii, truse de perfuzii, etc. ce nu se pot confecþiona
decat din materiale plastice. Produsele din materiale plastice sunt ieftine,
ceea ce a permis introducerea produselor de unicã folosinþã.
Pe de alta parte s-a dezvoltat spectaculos industria ambalajelor. Un produs
sterilizat a putut fi pastrat steril o perioada indelungata printr-o ambalare
corespunzãtoare. Ca urmare insa a faptului ca materialele plastice
isi modifica proprietatile fizico-mecanice la caldura, sterilizarea termica
a devenit inadecvata. Era nevoie de metode de sterilizare la rece. Astfel,
la inceputul anilor '60 s-a impus sterilizarea, la nivel industrial, cu
oxid de etilena (EtO). Conditiile economice si tehnice de mai sus au nascut
industria sterilizarii.
Operatia de sterilizare a inceput sa se faca centralizat, iar produsele
finite au putut fi etichetate "steril". Desi cu pondere mult
diminuata, s-a pastrat totusi si practica de sterilizare in spital (in
etuve cu EtO), cu toate inconvenientele sale in planul asigurarii sterilitatii,
a tratarii si eliminarii noxelor. Incepand cu anii '70, au fost scoase
in evidenta unele dintre dezavantajele si limitarile metodei de sterilizare
EtO. Acestea sunt reflectate in reglementarile actuale privitoare la acest
procedeu. Ele se pot grupa in 3 categorii:
- reglementari legate de manipularea gazului in procesul tehnologic:
sunt impuse de toxicitatea, inflamabilitatea si de absorbtia EtO în
materialele plastice
- reglementari legate de protectia mediului: sunt necesare etape tehnologice
speciale pentru neutralizarea gazului inainte de eliberarea in atmosfera
- reglementari legate de controlul produselor sterilizate: descoperirea
carcinogenicitatii EtO a dus la scaderea limitelor admise de gaz rezidual
in produsul cu utilizare medicala, fiind elaborate in consecinta metode
de analiza cu sensibilitate mare
Toate cele de mai sus au scumpit in mod sensibil tehnologia de sterilizare
cu EtO.
In cautarea unei alternative ieftine si sigure, s-a impus in prezent sterilizarea
prin iradiere. Aceasta metoda tinde sa ocupe piata sterilizarii.
|